Florența Albu

Acest articol sau această secțiune este sub formă de listă și trebuie rescris sub formă de text format din fraze legate.
Eticheta a fost introdusă în aprilie 2015

Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol.
Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor.

Florența Albu (n. 1 decembrie 1934, Floroaica, județul Călărași - d. 3 februarie 2000, București) a fost o poetă română.

Biografie

1948 - 1952 Liceul Gheorghe Șincai București

1952 - 1957 Facultatea de Filologie

1963 - 1965 angajată la ziarul Scânteia tineretului

1965 - 1995 angajată la revista Viața românească

Viața artistică

Între anii 1953-1955 frecventează cenaclul Theodor Neculuță;

1955 - debutează în publicistică la revista Tânărul scriitor;

1959 - nu i se permite publicarea unui volum cu versuri dedicate Bărăganului;

1961 - publică volumul Fără popas;

1962 - publică volumul de reportaje Câmpia soarelui.

Alte volume:

Măști de priveghi (1968), Arborele vieții (1971), Petrecere cu iarbă (1973), Elegii (1973), 65 poeme (1978), Kilometrul unu în cer (1988), Himera nisipurilor, Roata lumii, Euri posibile, Zidul martor, jurnal ținut în secret între 1970 și 1990 (1994), Aurolac^[1] (1997)

Prezentă în:

Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), - "Lumina piezișă", în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3980387119

Despre creația sa și-au spus părerea de-a lungul timpului: Iorgu Iordan, Ion Băieșu, Marin Preda, Maria Banuș, Nicolae Manolescu, Dan Cristea, Lucian Raicu, Eugen Simion, Gabriel Dimisianu, Laurențiu Ulici, etc. Este calificată de^[2] „fiică a Bărăganului, înrudită spiritual cu Ștefan Bănulescu și Marin Preda”.