Papesa Ioana

Ilustrație a Papesei Ioana, anii 1560

Papesa Ioana (de asemenea Papa Ioan al VIII-lea și Ioan Anglicus (Ioan Englezul) = nume ce-l purta în timp ce se deghiza ca bărbat; potrivit altor versiuni Jutta, Jutte, Gilberta, Agnes și Glancia) a fost o femeie-Papă legendară care ar fi domnit pe scaunul pontifical vreme de doi ani, în secolul al IX-lea[1]. Povestea sa a apărut pentru prima dată în cronicile din secolul al XIII-lea[2], și, ulterior, a fost răspândită și împodobită în întreaga Europă, fiind considerată o realitate istorică în timpul Evului Mediu.

Prima menționare a papei feminin apare în cronica Chronica Universalis Mettensis a lui Jean de Mailly, fiind preluată ulterior de alți istorici. Totuși cea mai populară și influentă versiune a fost interpolată în Chronicon Pontificum et Imperatorum de Martin de Opava. Cele mai multe versiuni ale istoriei sale o descriu drept o femeie talentată și învățată care se deghiza ca un bărbat, de multe ori la cererea unui amant.

În cele mai frecvente istoriografii, din cauza abilităților ei, ea se ridică în ierarhia bisericii, și în cele din urmă este aleasă Papă, cu toate acestea, în timp ce efectua o călătorie prin "Cetatea eternă", ea dă naștere unui prunc, expunând-uși astfel sexul. În cele mai multe versiuni, ea moare la scurt timp după aceasta, fie a fost ucisă de mulțimea furioasă, căreia i-au fost lezate sentimentele religioase. Vaticanul îi contestă existența.

Jean de Mailly astfel descria povestea Ioanei, pe care o plasează în anul 1099[3]:

„Unul dintre Papi nu este inclus in lista oficiala a Suveranilor Pontifi. A fost o femeie care s-a deghizat in barbat si a reusit sa devina cardinal, apoi Papa. Intr-o zi, in timp ce se afla calare pe un cal, a nascut un copil. Imediat, potrivit legii romane, a fost legata de coada calului si tarata si ucisa cu pietre. In locul în care a fost ingropata scrie: “Petre, Pater Patrum, Papisse Prodito Partum” (O, Petru, condamna nasterea femeii Papa). Tot atunci a fost decis un post negru de 4 zile, numit “postul femeii Papa”.”

Biografie

Potrivit unei legende Ioana s-ar fi născut în 818, în familia unor misionari englezi din orașul Mainz (Germania de astăzi), pe malurile Rinului, fiind o fată de o frumusețe și o inteligență remarcabile. La vârsta de 12 ani, ea se îndrăgostește de un călugăr, părăsește casa părintească, îmbracă haine bărbătești și intră în mănăstire, ca novice, pentru a fi alături de iubit. Sub numele de Ioan Anglicus, după cum își spune ea însăși, își petrece zilele rugându-se sau citind în bibliotecă, iar nopțile și le închină dragostei.

Curând însă, înșelăciunea e descoperită și cuplul e nevoit să fugă. Ca sa scape de pedeapsa Bisericii, pornesc în pelerinaj prin Europa și apoi spre Țara Sfântă. La Atena, călugărul dispare, iar Ioana pornește spre Roma. Sub aceeași falsă înfățișare de bărbat, ea lucrează, conform unor surse, ca notar sau, conform altora, ca dascăl. Indiferent care a fost slujba inițială, Ioana ajunge, curând, cunoscută. Elocința îi era admirată de studenți, înțelepciunea de filozofi, cardinalii i-au remarcat cunoștințele teologice, iar slujitorii Papei o îndrăgeau pentru generozitate. La moartea Papei Leon al IV-lea, în 855, Ioana este unanim aleasă succesor și ocupă Scaunul papal sub numele de Ioan al VIII-lea. Ioana/Ioan păstrează secretul față de toți, mai puțin o persoană, cea care i-a stricat, de altfel, planul. Valetul devine amantul acestei femei singure și pasionale, care rămâne însărcinată. După nașterea în public a copilului și prompta răzbunare a mulțimii, este repede proclamat un nou papă, Benedict al III-lea. Mai târziu, istoricii Bisericii au stabilit ca dată a instalării lui anul 855, pentru a elimina orice urmă a pontificatului Ioanei. Când, 15 ani mai tarziu, în 872, un alt Ioan devine papă, i se atribuie numele de Ioan al VIII-lea, și nu Ioan al IX-lea[4].

Note

  1. ^ Papa Ioan al VIII-lea a fost…femeie?. Mădălina Firănescu Accesat la 2 ianuarie 2014.
  2. ^ „Catholic Encyclopedia: Pope Joan”. Newadvent.org. . Accesat în . 
  3. ^ Misterul femeii care ar fi ajuns Papă, în urma cu peste 1000 de ani. Vaticanul îi contestă existența Accesat la 2 ianuarie 2014.
  4. ^ Povestea papesei Ioana – Adevăr și legendă istoriiregasite.com

Legături externe

  • Papeasa Ioana: încă “vie” pentru mulți Publicat la 24 martie 2008.
  • Prima femeie Papă, la Vatican? Cea mai mare controversă din istoria Bisericii Catolice evz.ro
  • Emmanouil Roidis, Papesa Ioana, traducere, prefață, tabel cronologic, note și bibliografie de Claudiu Sfirschi-Lăudat, Editura Vellant, 2018


v  d  m
Papii Bisericii Romano-Catolice
Secolele I–IV

Secolele V–VIII

Inocențiu I · Zosim · Bonifaciu I · Celestin I · Sixt al III-lea · Leon cel Mare · Ilarie · Simpliciu · Felix al III-lea · Gelasius I · Anastasie al II-lea · Simachus · Hormisdas · Ioan I · Felix al IV-lea · Bonifaciu al II-lea · Ioan al II-lea · Agapet I · Silveriu · Vigilius · Pelagius I · Ioan al III-lea · Benedict I · Pelagius al II-lea · Grigore cel Mare · Sabinianus · Bonifaciu al III-lea · Bonifaciu al IV-lea · Deusdedit · Bonifaciu al V-lea · Honoriu I · Severinus · Ioan al IV-lea · Teodor I · Martin I · Eugen I · Vitalian · Adeodat al II-lea · Donus · Agaton · Leon al II-lea · Benedict al II-lea · Ioan al V-lea · Conon · Sergiu I · Ioan al VI-lea · Ioan al VII-lea · Sisiniu · Constantin · Grigore al II-lea · Grigore al III-lea · Zaharia · Ștefan al II-lea · Paul I · Ștefan al III-lea · Adrian I · Leon al III-lea

Secolele IX–XII

Ștefan al IV-lea · Pascal I · Eugen al II-lea · Valentin · Grigore al IV-lea · Sergiu al II-lea · Leon al IV-lea · Benedict al III-lea · Nicolae I · Adrian al II-lea · Ioan al VIII-lea · Marin I · Adrian al III-lea · Ștefan al V-lea · Formosus · Bonifaciu al VI-lea · Ștefan al VI-lea · Roman · Teodor al II-lea · Ioan al IX-lea · Benedict al IV-lea · Leon al V-lea · Sergiu al III-lea · Anastasie al III-lea · Lando · Ioan al X-lea · Leon al VI-lea · Ștefan al VII-lea · Ioan al XI-lea · Leon al VII-lea · Ștefan al VIII-lea · Marin al II-lea · Agapet al II-lea · Ioan al XII-lea · Leon al VIII-lea · Benedict al V-lea · Ioan al XIII-lea · Benedict al VI-lea · Benedict al VII-lea · Ioan al XIV-lea · Ioan al XV-lea · Grigore al V-lea · Silvestru al II-lea · Ioan al XVII-lea · Ioan al XVIII-lea · Sergiu al IV-lea · Benedict al VIII-lea · Ioan al XIX-lea · Benedict al IX-lea · Silvestru al III-lea · Benedict al IX-lea · Grigore al VI-lea · Clement al II-lea · Benedict al IX-lea · Damasus al II-lea · Leon al IX-lea · Victor al II-lea · Ștefan al IX-lea · Nicolae al II-lea · Alexandru al II-lea · Grigore al VII-lea · Victor al III-lea · Urban al II-lea · Pascal al II-lea · Gelasius al II-lea · Calixt al II-lea · Honoriu al II-lea · Inocențiu al II-lea · Celestin al II-lea · Lucius al II-lea · Eugen al III-lea · Anastasie al IV-lea · Adrian al IV-lea · Alexandru al III-lea · Lucius al III-lea · Urban al III-lea · Grigore al VIII-lea · Clement al III-lea · Celestin al III-lea · Inocențiu al III-lea

Secolele XIII–XVI

Honoriu al III-lea · Grigore al IX-lea · Celestin al IV-lea · Inocențiu al IV-lea · Alexandru al IV-lea · Urban al IV-lea · Clement al IV-lea · Grigore al X-lea · Inocențiu al V-lea · Adrian al V-lea · Ioan al XXI-lea · Nicolae al III-lea · Martin al IV-lea · Honoriu al IV-lea · Nicolae al IV-lea · Celestin al V-lea · Bonifaciu al VIII-lea · Benedict al XI-lea · Clement al V-lea · Ioan al XXII-lea · Benedict al XII-lea · Clement al VI-lea · Inocențiu al VI-lea · Urban al V-lea · Grigore al XI-lea · Urban al VI-lea · Bonifaciu al IX-lea · Inocențiu al VII-lea · Grigore al XII-lea · Martin al V-lea · Eugen al IV-lea · Nicolae al V-lea · Calixt al III-lea · Pius al II-lea · Paul al II-lea · Sixt al IV-lea · Inocențiu al VIII-lea · Alexandru al VI-lea · Pius al III-lea · Iulius al II-lea · Leon al X-lea · Adrian al VI-lea · Clement al VII-lea · Paul al III-lea · Iulius al III-lea · Marcel al II-lea · Paul al IV-lea · Pius al IV-lea · Pius al V-lea · Grigore al XIII-lea · Sixt al V-lea · Urban al VII-lea · Grigore al XIV-lea · Inocențiu al IX-lea · Clement al VIII-lea ·

Secolul XVII–prezent
Lista papilor
Control de autoritate